Citeam pe undeva ca libertatea isi are extraordinare delicii dar si neplacute consecinte … Cu totii am trecut prin momente in care ne-am dorit mai multa libertate (ca individ, ca grup … in 22 decembrie 1989 ca popor). Cu totii am ajuns sa gustam din acest fruct dulce-amar al libertatii si probabil am constientizat o ciudatenie – libertatea absoluta numai nebunii o pot avea!
Ciudat lucru …! Ma intrebam in legatura cu toate acestea privind un musuroi de furnici.Oare furnica e libera? Isi constientizeaza ea (daca poate constientiza ceva) propria libertate … In intregul regn animal, ce anume ingradeste libertatea?! Sau e ciudat sa vorbesti de libertate la animale (iti dai seama ca nu vorbesc aici de animalele de la zoo ci de cele “libere”)?!
Ce impiedica furnica sa nu plece -libera- din musuroi … ce impiedica un lup sa-si paraseasca -liber- haita ? Le e frica sa nu moara de foame?! Oare sa fie doar asta?!
Atunci ce-i impiedica sa stea ca puturosii … si sa vina doar la masa?!
De ce albinele nu au un sindicat?! Stiu oare ele cat de mult muncesc?! Le da cineva concedii, prime … bonuri de masa?! Cum ar suna “Frontul de eliberare al albinelor” ?
Sa fie oare un instinct al libertatii responsabile la animale, un ceva care sa le faca sa actioneze nu numai datorita pornirilor primare = sa-si apere pielea, sa-si satisfaca foamea, sa-si perpetueze specia?
Si revenind la om, de ce ne e atat de greu sa intelegem ca obtinerea unui anumit grad de libertate implica si asumarea unor responsabilitati in acea directie? Probabil un “instinct” de acelasi gen e prezent si in noi … dar omul, fiinta ganditoare (haha!) poate sa-si infranga pornirile instinctuale – refuza partea amara a fructului numit “libertate” … vrea doar dulcele sau gust.
Unde se incheie autocontrolul de bun simt si unde incepe autoingradirea libertatii … acceptarea unor lanturi mentale ce ne limiteaza libertatea mai mult decat e firesc necesar? Care e calea de mijloc aici? Si in cazul asta, asa cum se petrece cu multe in viata, invatarea si intelegerea cred ca se realizeaza tot repetand greseli pana invatam din ele … ciudat e insa ca nu toti invatam aceleasi lucruri, nu?!
Si cum libertatea absoluta nu o au decat nebunii, mai e o varianta de analizat: sa te prefaci nebun pentru a te bucura de o libertate fara niciun fel de responsabilitati. Nimeni nu-ti va mai pretinde sa dai dovada de autocontrol … nimeni nu-ti va mai cere sa te autocenzurezi … ce viata frumoasa! Poate ca evitam nebunii tocmai din invidie – ei sunt mai liberi decat noi, ei nu au nicio raspundere, noi prea multe!
Eu cred ca asumarea unei libertati responsabile, capacitatea de a te controla in conditiile in care nimic obiectiv nu te ingradeste sunt calitati ale unui om matur … “responsabil”. Dar oare derapajele catre iresponsabil … catre nebunul din noi, nu sunt cele ce ne fac sa ne simtim mai vii? Cum se face ca atunci percepem ca inert si “neiteresant” omul responsabil?
Incurcata treaba …
Uite cu ce-mi bat eu acum capul!
